Sâmbătă 2 Noiembrie 2024
Film artistic pentru copii - Amintiri din copilărie
"Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa parinteascã din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Și, Doamne, frumos era pe atunci, căci și părinții, și frații și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!"- Ion Creangă, Amintiri din copilărie
Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleștii Noi, Neamț, România – d. 31 decembrie 1889, Iași, România) a fost un scriitor, dascăl și diacon român. Figură marcantă a literaturii române din secolul al XIX-lea, el este cunoscut mai ales pentru autobiografia sa, Amintiri din copilărie.
Ca în fiecare sâmbătă, activitățile asociației Casa Națională a României – Casa Nacional de Rumania din Getafe, Comunitatea de Madrid, au continuat prin vizionarea filmului Amintiri din copilărie, inspirat de opera literară cu același titlu a lui Ion Creangă. Astfel, copiii au avut ocazia să descopere și să simtă o lume bine cunoscută de părinții lor, familiarizându-se în același timp cu cultura și tradițiile românești pe care cei din diaspora se străduiesc să le păstreze.
D/na preoteasă, Adriana Deac
Contact:
Casa Nacional de Rumania, Getafe, Madrid - Spania
Adresă: Calle Greco s/n, cod poștal 28904 (Intrarea prin Cruz Roja)
Email: secretaria@casanacionalderumania.org
Website:
www.casanacionalderumania.org
Facebook:
Casa Națională a României